- 14 Noiembrie, 2013
- Marcel Nedelcu
Psihoterapia este un domeniu aplicativ care lucrează cu oameni pentru oameni. Dorința de profesionalizare și de creștere a eficienței poate accentua latura formală, tehnică a programului de formare și a discuțiilor depre practica terapeutică. Încercând să clarifici conceptele, să replici strategiile și tehnicile sintetizându-le poți să pierzi, de multe ori, latura umană a practicii. Se poate pierde chiar din esența psihoterapiei: ”dialogul dintre oameni pentru depășirea problemelor”. Legat de aceste aspecte practicienii de la început de drum, dar nu numai, pot percepe de multe ori o distanțare între practică și teorie.
Spațiu dintre dilemele, ezitările personale și fluiditatea, structura, coerența unui model terapeutic poate crea iluzia a două realități diferite: viața internă a psihoterapeutului și reperele teoretice validate de școli și practicieni renumiți. Aceste realități vor fi puse în poziții antagonice, legitimitatea teoriilor consacrate va avea tendința să elimine și să înlocuiască ideile particulare, obișnuite ale celui care vrea să se formeze ca terapeut. Deși această tendință pare generală, am întâlnit în practică și reacția inversă, persoane care au terminat formarea și care începănd să lucreze cu clienții spuneau că ”practica este altceva decât teoria învățată” și în consecință își propuneau să se bazeze pe instinctele personale și pe explicațiile dobândite până atunci de la viață. În orice direcție s-ar manifesta, acestă tendință de luptă a celor două perspective (teoria consacrată versus ideile personale) este prezentă cred în parcursul profesional al orcărui psihoterapeut, cel puțin în perioada de început a practicii sale.
Pentru a completa perspectiva asupra practicii psihoterapeutice, pentru a veni în întâmpinarea specialiștilor care vor să armonizeze relativitatea și complexitatea interacțiunii dintre oameni cu strategiile teoretice clare și stricte, ne-am propus să introducem în pagina noastră un capitol de reflecții asupra practicii psihoterapeutice.
Acest capitol își dorește să vină cu subiectivitatea, imperfecțiunea și contradicțiile prezente în interiorul unor psihoterapeuți în momentul practicii. Astfel cred că se va completa un gol, aducînd în atenția practicienilor și trăirea subiectivă, concretă, plină de dileme și sincope care este specifică orcărei activități umane.
Văd rolul acestui demers pe de o parte pentru a atrage atenția practicienilor că subiectivitatea, dilemele, confuziile personale sunt aspecte trăite de către orce psihoterapeut. Pe de altă parte, pentru a reuși să duci la capăt cazurile de psihoterapie, nu trebuie să elimini aceste procese dinamice omenești înlocuindu-le cu o coerență și perfecțiune ce se aproprie mai mult de computere. Din contra, acceptarea, integrarea și utilizarea subiectivității personale este un ingredient al practicii terapeutice. Mai mult, numele sonore din psihoterapie ies în evidență, sunt admirați și construiesc modele, deoarece își dau voie să fie ei înșiși, sa fie spontani și autentici, bineînțeles completând acestea cu responsibilitate și o înțelegere profundă și asumare a teoriei.
Reflecțiile asupra psihoterapie propune un spațiu în care practicienii să își dea voie să exprime dilemele sau gandurile legate de practică, fără a le reduce in matrița limitativă a rigorilor teoretice. Curajul de a reflecta și a răspunde diverselor aspecte din viața profesională duce la evoluție.Astfel învităm psihoterapeuții care au parcurs programul de formare sub egida Institutului pentru cuplu și familie cît și pe alți practicieni interesați să reflecteze la diverse situații concrete din practica terapeutică și să le trimită sub forma unor gânduri așternute pe maxim o pagină. Aceste reflecții pot porni de la aspecte legate de decizia de a incepe practica cu clienții după ce au terminat formarea, de la găsirea unui spațiu, la descoperirea unor noi teorii, la experiențe plăcute sau neplăcute din ședința de terapie, de la blocaje sau descoperiri personale. Materialele trimise vor fi filtrate de un moderator și vor fi postate pe pagină, realizându-se astfel un jurnal al practicii în psihoterapie. Membrii Institutului își propun să posteze și ei cel puțin o dată pe lună astfel de materiale.
Pornind pe acest drum al construirii acestui jurnal, fără a ne propune un model anume sau un anume rezultat. Propunem un început pentru un cadru de reflecți și dialog. Luăm în calcul atât situația în care proiectul se va opri brusc după scurt timp fără prea mari ecouri, cât și în cazul în care sau va continua ani de zile cu un impact puternic asupra practicienilor, bineînțeles și alte posibilități.
Suntem curioși cu privire la ceea ce va urma, exersândune atitudinea de acceptare a necunoscutului….
