- 14 Noiembrie, 2013
- Marcel Nedelcu
E weekend. Mă uit la studenții din fața mea și îi văd cam obosiți și fără chef. E dificil să stai pe scaun nouă- zece ore după o săptămână de muncă și să reflectezi la tine, cel din relațiile cu frații tăi. Ei studiază acum pentru a deveni psihoterapeuți de cuplu și familie. Au în spate trei ani de formare și mai au unul înainte. Plus cei trei- patru ani pe care îi vor avea sub supervizare. Știu că pare mult, dar și profesia noastră este una cu mare responsabilitate față de ceea ce facem în cabinetul de terapie.
Acest weekend de dezvoltare personală face parte dintr-un șir de alte întâlniri. 150 de ore. Mai multe decât am făcut eu în
formarea mea cu trainerii olandezii, dar atunci nu exista Colegiul psihologilor( era în 2003) și erau alte norme. Așa că a trebuit să îmi concep propria„programă” de dezvoltare personală. Exerciții individuale, în grup, în diade, în triade, jocuri de rol, sculpturi, scrisori, eseuri, exerciții pentru acasă, tot felul de activități pe care eu le consider a-i ajuta pe viitori psihoterapeuți în a deveni mai conștienți de ei și de cei din fața lor, mai prezenți în ceea ce fac, mai blânzi cu ei, mai puțin reactivi, mai diferențiați, mai responsabili. Am fost influențată de teoria diferențierii sinelui a lui Murray Bowen și de perspectiva umanistă a Virginiei Satir, dar, orice autor pe care îl citesc în prezent( H. Lerner, Baumeister, C. Rogers, Koettler, Yalom, Jung, Peck, Sprenkle, L. Hay, D. Virtue) poate fi o sursă de inspirație pentru mine.
Îi privesc pe studenții din fața mea cum își execută conștiincioși exercițiile și mă întreb: după atâtea serii de exerciții și discuții, au cunoașterea a ceea ce este dezvoltarea personală? Ce pot face ei înșiși atunci când vor fi terapeuți pentru a se dezvolta personal?
Și atunci, mi-a venit o idee. Voi schimba formatul. Dacă eu am fost cea care le-a oferit până acum paradigma mea asupra dezvoltării personale, acum ei o vor defini și aplica pe a lor. Așteptam cu nerăbdare finalul zilei să le dau sarcina pentru acasă. Simțeam acea bucurie șotioasă ca atunci când îi fac cuiva o surpriză și vreau să-i văd reacția. Reacția lor inițială a fost una de uimire„Cum? La ce te referi? Ce ar trebui să facem?”. Nu am dorit să le dau exemple, indicii, pentru a nu se simți „obligați” să le urmeze. Sarcina era să-și găsească propria cale, propria paradigmă pe care să o pună în practică și care să se refere la dezvoltarea lor personală ca terapeut. Ce i-ar ajuta să fie mai buni terapeuți?
A doua zi, duminică, urma să ne întâlnim mai târziu decât de obicei. Timpul„lipsit” urmau să-l petreacă nu în grup ci individual, exersând( cel puțin parțial, atât cât le permitea timpul) paradigma asupra dezvoltării personale. A fost o temă care i-a provocat. Au meditat la ea din momentul în care au plecat din sală, încercând definirea propriilor convingeri și asamblarea lor într-un întreg cu sens. Un sistem.
Rând pe rând, au urmat împărtășirile a 12 oameni. Au vorbit despre iertare, urmărirea unui țel, șamanism, relaxare, grija pentru sine, nevoia permanenței legăturii cu familia de origine, permisiunea de a se răsfăța, autovalorizare și afirmații pozitive, lecturi, reflecții despre evoluția lor personală de până acum și sentimentul certitudinii că lucrurile stau așa cum trebuie să fie. Ce au făcut? Lucruri aparent banale(pe care nu am să le dezvălui aici) dar care, puse în contextul propriei evoluții și dezvoltării personale, capătă un sens mai profund.
Îi priveam și îi ascultam. Simțeam cum inima mea crește, expandează, se umple cu bucurie și admirație. Eram onorată că eram părtașă la astfel de momente de dezvăluire autentică și regăsire de sine. Oamenii sunt frumoși și puternici. Poate asta mă ajută pe mine să fiu un terapeut( și un formator) mai bun. Credințele mele. Că omul este bun, frumos, complet, are tot ce e necesar pentru a reuși. Contextele în care trăiește de-a lungul vieții îl fac să ascundă/ să nege/ să se teamă/ să nu fie conștient de calitățile sale, potențialul său. Un grup de dezvoltare personală ca și cadrul interrelațional uman al ședinței de terapie sunt tocmai contextul în care oamenii pot învăța lecția încrederii, curajului, non-judecării, dăruirii, compasiunii, acceptării sinelui și a celuilalt, speranței, iubirii necondiționate. Lecții pe care și eu însămi le învăț.
Angelica Sirețchi
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
