Suntem un grup de practicieni sistemici care, în iunie 2008, am fondat Institutul pentru Cuplu și Familie ca organizaţie non-profit pentru promovarea calităţii în domeniile aplicativ şi formativ ale intervenţiei sistemice pentru persoane, familii, grupuri şi organizaţii.
Noi privim organizatia ca o modalitate de fi împreună, de a ne pune în legătură resursele individuale pentru a le multiplica efectele. Astfel constituim o bază care ne oferă energie, repere și oportunităţi de a ne dezvolta continuu. Fiind impreună cu siguranță avem mai mult si ceva in plus, decât are fiecare dintre noi în parte. E o lege a sistemului.
Experiența noastră profesională cuprinde peste 14 ani de intervenție psiho – socială cu diferite categorii de clienţi, şi peste 7 ani de psihoterapie și consiliere, organizare de programe de formare profesională, cursuri de educaţie continuă, ateliere de lucru.
O premisă importantă în geneza Institutului a fost programul de formare în psihoterapia sistemică de familie și cuplu, realizat printr-un proiect de diseminare a abordării sistemice în psihoterapie, susținut de formatori olandezi din cadrul NVRG şi coordonat de psihoterapeuta Anneke van Steenbergen - Postma. Pentru cei care, apoi, am fondat Institutul, aceasta a fost oportunitatea de a beneficia de formare profesională cu un standard ridicat de calitate, a fost ocazia de a parcurge împreună calea specializării în psihoterapie, de a ne cunoaşte și de a descoperi că împărtăşim valori şi planuri de viitor.