Am așteptat acest eveniment cu nerăbdare. Era prima și singura ieșire pe anul acesta la o conferință în afara țării. Aștept cu nerăbdare aceste ieșiri, nu numai pentru că pot fi ca niște mici vacanțe ci pentru că le consider foarte importante pentru activitatea mea ca terapeut. Pe parcursul anilor m-am convins că, deși sunt destul de costisitoare pentru buzunarele unui terapeut român, câștigul adus de participare merită această investiție.

Psihoterapia este un domeniu aplicativ care lucrează cu oameni pentru oameni. Dorința de profesionalizare și de creștere a eficienței poate accentua latura formală, tehnică a programului de formare și a discuțiilor depre practica terapeutică. Încercând să clarifici conceptele,  să replici strategiile și tehnicile sintetizându-le poți să pierzi, de multe ori, latura umană a practicii. Se poate pierde chiar din esența psihoterapiei: ”dialogul dintre oameni pentru depășirea problemelor”.  Legat de aceste aspecte practicienii de la început de drum, dar nu numai, pot percepe de multe ori o distanțare între practică și teorie.

 Este o frază auzită de la un cursant, la un workshop de educație continuă unde am prezentat mai detaliat o ședintă de terapie din practica personală. M-am simțit bine când am auzit acest enunț. Reacția din partea auditoriului mi-a validat multe trăiri pe care le am de multe ori când lucrez în terapie sau susțin cursuri, însă pe care nu pot să le comunic ușor cu ceilalți. Este ceva ce simt atunci și ține de trăirea momentului.

Privind la ce am scris mai sus, mi-a venit în minte să încep acest jurnal al practicii terapeutice, reflectând asupra unui caz în care ședințele de psihoterapie s-au oprit brusc, cu declarația clientei că ședințele nu o ajută, mai degrabă o destabilizează, deși începutul părea să fie a unui demers care se va derula pe termen lung.

 E weekend. Mă uit la studenții din fața mea și îi văd cam obosiți și fără chef. E dificil să stai pe scaun nouă- zece ore după o săptămână de muncă și să reflectezi la tine, cel din relațiile cu frații tăi. Ei studiază acum pentru a deveni psihoterapeuți de cuplu și familie. Au în spate trei ani de formare și mai au unul înainte. Plus cei trei- patru ani pe care îi vor avea sub supervizare. Știu că pare mult, dar și profesia noastră este una cu mare responsabilitate față de ceea ce facem în cabinetul de terapie.

Acest weekend de dezvoltare personală face parte dintr-un șir de alte întâlniri. 150 de ore. Mai multe decât am făcut eu în